SISTEMUL UNIBRACE

UNIBRACE SYSTEM – METODA UNIBRACE

Metoda UniBrace este una dintre cele mai eficiente soluții pentru tratarea unghiilor încarnate. Este vorba despre un dispozitiv realizat din oțel chirurgical de înaltă calitate, care prezintă flexibilitate, fiind ușor de utilizat de către specialist, precum și un grad ridicat de confort pentru pacient.

În ce constă procedura?

Degetul care urmează să fie tratat este ținut în poziție fixă și începem să șlefuim unghia, pentru a deveni ușor abrazivă. Pentru aceasta, utilizăm freza profesională de unghii, cu diverse capete. Operațiunea nu provoacă disconfort și nici durere. La final, obținem o unghie pe care polimerul ce urmează să fie aplicat pentru fixarea dispozitivului UniBrace, să facă aderență.

Apoi, cu ajutorul unor ustensile speciale, începem să ridicăm și să remodelăm patul unghial, pentru a permite unghiei să revină la aspectul și forma normală, sănătoasă.

Cu ajutorul sistemului UniBrace, repoziționăm unghia și îi stabilim direcția corectă, pentru a-i permite să crească în mod natural și să se corecteze.

Aplicarea dispozitivului se face exclusiv pe suprafața unghiei, operațiunea fiind total neinvazivă și absolut deloc dureroasă.

Sistemul UniBrace poate fi folosit în deplină siguranță și de pacienții care suferă de diabet zaharat sau de neuropatie diabetică.

Există contraindicații doar în cazul persoanelor care suferă de atrofierea unghiilor sau de boli cu deformări neoplazice.

Durata de aplicare a sistemului: 30 min